DARUL SUFERINŢEI

„Eu socotesc că suferinţele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie puse alături cu slava viitoare.”
(Romani 8 v.18)

Suferinţă, dar nepreţuit,
Te-am respins atunci când mi-ai fost dată;
M-am speriat, am plâns şi m-am jelit,
Fost-am ca un vierme zvârcolit,
Nu te cunoscusem niciodată.

Suferinţă, dar neînţeles,
Te-am primit cu greu în a mea viaţă
Şi-am crezut că tocmai mi-am cules,
Ca pedeapsă, rodul meu firesc:
Domnul depărtându-Şi a Sa Faţă …

Suferinţă, dar nemeritat,
Nu ştiam ce taină-ascunzi în tine,
Însă, când pe-altar m-am aşezat,
Mistuit de flăcări m-am lăsat,
Taina ţi-ai descoperit în mine.

Suferinţă, dar îmbelşugat,
Cu-ale slavei haruri încărcată;
Azi am înţeles, ce minunat,
De ce Domnul mie mi te-a dat:
Să mă faci pe veci o „nestemată”.

Totuşi, cât de mare-i slujba ta,
Suferinţă-n flăcări pe altare,
Nu eşti vrednică-a te compara,
Nici alături să te pui cândva
Cu măreaţa slavă viitoare.


noiembrie 2007