Dar El totuși, mă iubește
autor: Nichifor Nicu
13.05.2017. ora. 04.36
De-aș descrie în cuvinte cât m-a ajutat Isus,
Ar fi mult de povestit, timpul nu ar fi deajuns.
A fost bun și răbdător, m-a iubit întotdeauna,
Isus Domnul domnilor ce mi-a pregătit cununa.
N-am cuvinte îndeajuns să Îi mulțumesc mereu,
Pentru Dragostea-I divină, Fiului de Dumnezeu.
Dar El totuși, mă iubește și îmi spune ne-ncetat,
Că sunt fiu de Dumnezeu, că sunt fiu de Împărat.
O, câtă iubire are și cât har a revărsat,
Peste mine Dumnezeu, care m-a răscumpărat.
O, ce mult El m-a iubit că a acceptat să moară
Pentru mine-un ticălos, pentru mine o povară.
M-a salvat chiar de la moarte atunci când eram copil
De aceea eu Îl laud și Îl proslăvesc, umil.
El S-a îndurat de mine când pe drumuri locuiam,
Mi-a adus a Sa iubire, mi-a adus al Său balsam.
Ăsta-i Dumnezeul meu care face și-azi minuni,
El mai binecuvintează, El mai dă și azi cununi.
Mai împarte încă milă și belșug de har divin,
El mai dă și azi iertare, fie lăudat, Amin.
Amin