Aș înmuia penița în fum de tămâie,
Din arderea de tot, de un miros plăcut,
Să-Ți mulțumesc din suflet, drag Isuse Ție,
Pentru că mă iubești atât, atât de mult!

Aș înmuia penița în cupa crinilor
Să-nalț un vers spre Cer, sublim, înmiresmat,
Cu geamătul din vale să-Ți spun că Te ador,
De toată urâciunea, Doamne m-ai iertat.

Aș înmuia penița-n flori-cruci de liliac,
Flăcări pe altarul jertfelor curate,
Spre slava Ta Isuse să fie tot ce fac,
Spre înălțarea Ta, versurile toate.

Aș înmuia penița în Aur străveziu,
Cu Raze de Soare să scriu în vers duios
Împrăștiind Lumina cerească în pustiu,
Pe o Cale cu spini, pe urma Ta Cristos.

Aș înmuia penița în Râul de sub Tron,
Să-mi curgă versul lin, adâncuri lămurind,
Prin el să ne vorbești Stăpâne, din Sion,
S-aline, să cheme, să mustre-n Susur Blând.

Aș înmuia penița în lacrima de Sânge,
Acolo sub măslini, în biruința Ta,
Să atingă versul cum Dragostea atinge
Inima zdrobită, să lege rana grea.

Aș înmuia penița în ciutura cu dor
Umplută în adâncul inimii smerite,
Unde Iubirea naște un vers clocotitor,
O Cântare Nouă, de dragul Tău Iubite.

Înmoi penița-n suflet, adânc și dureros,
Să-Îți cer Stăpâne și milă și-ndurare
Căci omul zăbovește, departe de Cristos...
Ne dă Doamne Lumina, binecuvântare!