Eram copil când L-am aflat
Pe Isus, Salvatorul,
Când pe brațe m-a ridicat
Ca să-mi dea ajutorul.

Eram un prunc, aşa firav,
Nu-L cunoşteam prea bine,
Dar când zăceam în pat bolnav
A stat mereu cu mine.

Tot auzeam vorbind de El,
De Calea Sa cea dreaptă,
De cum a fost jertfit ca Miel
Să ierte-a lumii faptă.

Şi mă miram cum, făra silă
El a venit jos pe pământ
Să moară pentru noi, din milă,
Pe Golgota, să fie frânt.

Nu-nțelegeam, de ce, chiar Domnul
A trebuit să vină-n lume,
Să moară, să salveze omul
De moarte şi de-ntinăciune

Dar când spre mine s-a plecat
Să îmi vorbească cu iubire,
Oricât am fost de întinat,
El m-a chemat la nemurire.

M-a sfătuit ca pe-al Său fiu
Când alergam înspre pierzare,
Prin văi adânci şi prin pustiu
Şi m-a adus pe a Sa cale!

Aşa frumos era atuncea,
Doar flori şi soare şi belşug,
Şi-aşa uşoară era crucea
Ce azi, cu greu abia o duc.

Era senin, nu vedeam norii
Să se adune-n jurul meu.
Simțeam adânc în piept Fiorii
Ce mă făceau să uit de greu...

Aşa am început eu Calea
Şi-atât de lesne îmi părea
Să mă pornesc, să străbat valea
Înspre Împărăția Sa.

Am întâlnit atâtea piedici
Pe drumul către Paradis,
Şi-a trebuit s-ajung la medici
Să văd cum totul s-a închis,

Să văd cum, orişice scăpare
S-a stins, însă doar una, doar...
A mai rămas la Cel ce are
Atâta milă, atât har!

La El aveam mereu scăpare,
La El fugeam în ceas târziu
Şi îmi ştergea lacrimi amare
Spunându-mi că sunt al Său fiu...!

Simțind în suflet primăvara,
Tot alergam stăruitor
La cruce, să îmi las povara,
Să fiu cu El biruitor,

Să nu rămân dat de ruşine
Când urmărit am fost de rău,
Priveam spre zările senine
Să-L întâlnesc pe Dumnezeu!

Şi azi, luptând pentru-un mai bine,
Mă-ndrept mereu cu pas grăbit
Spre cer, prin spini şi prin ruine,
Adesea frânt şi greu rănit,

Privesc în zare, văd departe
O Patrie, un nou Cămin,
Cu ziduri 'nalte, o Cetate
Cu porți de aur şi rubin,

Străbat sclipiri de diamante
Spre locul de unde privesc
Şi simt în piept, chiar de-s departe
Mirosul Pomului Ceresc!

Parcă privesc aievea toate,
Parcă aud pe fiecare
Cum spun, că dincolo de moarte
Va fi o veşnică splendoare!

Se-aude glas de mii de îngeri,
Se pregătesc de sărbătoare
Cu tunete, sclipiri de fulger,
Şi semne în lună şi-n soare!

Hristos, pe scaun de domnie,
La dreapta Bunului Său Tată,
Aşteaptă plin de bucurie,
Cu fața de lumini scăldată,

S-ajungă-acasă a Sa slugă,
Să-şi isprăvească alergarea
Şi-un heruvim să vină-n fugă
Să-i deschidă atunci intrarea.

Să intre în odihna sfântă,
În locul de mult aşteptat,
Acolo unde îngeri cântă,
Unde Isus e Împărat!

Se va scula atunci Stăpânul
De pe tronu-I de guvernare
Să Îşi întâmpine oşteanul
În hainele de sărbătoare.

Se va cânta de bucurie,
Hristos va ridica poveri,
Vor fi-mpreună o vesnicie,
Se vor uita orice dureri!

Se vor uita... Ah iată, locul
De-odată nu îl mai zăresc,
C-aşa de rău mă arde focul
Pe calea-ngustă când păşesc.

Căci s-au pornit furtuni pe cale
Să-nvăluiască ținta mea
Cu nori întunecați în zare,
Să nu mai văd cărarea Sa.

Dar merg mereu, tot înainte
E-aşa aproape Domnul meu,
Se-aude lin izvoare sfinte
Ce şopotesc mereu, mereu,

Îmi spun că doar o clipă este,
Şi-ajung la Porțile Divine,
Orice să vină, eu trec peste,
Căci El m-aşteaptă în lumină.

Mai am puțin, un pas, şi iată,
Mă întâlnesc cu Dumnezeu!
Şi am să-L strig pe nume: TATĂ!
Când voi scăpa de orice greu.

Când eu mă voi vedea acasă,
Când cu Isus pe veci voi fi,
Cu haina de nuntă aleasă
Să locuiesc în veşnicii!

Atunci Isus, al nostru Mire
Va triumfa în necuprins,
Într-o eternă fericire
Cu toți acei ce au învins!

El le ca fi Păstor de-apururi,
Le va da viață pe deplin
Înconjurat de cereşti coruri
În vecii vecilor! Amin!