O, nu te teme Porumbiță
Când eşti bătută de furtună,
Căci din cuptor, din grea arşiță,
Te-oi izbăvi cu a mea mână!

Să nu fii tristă-a mea Mireasă
Ce locuieşti jos pe pământ,
Căci Eu ți-am pregătit o Casă
În slăvi cereşti, în Raiul sfânt!

Şi zi de zi privesc spre tine
Porumbițo preacurată,
Căci Îmi arde doru-n Mine
Dup-acea zi minunată,

Când vei zbura în albe stoluri
Spre Mirele ce te-a iubit
Şi-a alinat a tale doruri
Când pentru tine S-a jertfit,

Ca să trăieşti o veşnicie
Lângă Iubitul tău ceresc,
Înconjurată-n măreție,
Pe străzi de aur ce lucesc!

Iubita Mea, Eu sunt cu tine
Şi-atunci când cel rău Mi te cere
Mânios, n-a lui iuțime
Ca pe grâu ca să te cerne!

Dar nu te las, o Porumbițo,
N-am să te părăsesc nicicând,
Căci tu-Mi eşti singura dorință
De-a te avea în Raiul sfânt!

Vom fi-mpreun-o veşnicie,
Şi vei uita de-al tău necaz
Te-oi mângâia cu bucurie
Ştergând lacrima de pe-obraz!

Chiar dacă acum vin valuri,
Cu încercări şi prigoniri,
Curând vei ajunge la maluri
Şi vei trăi în desfătări!

Vei fi Mireasa Mea, iubito,
Mireasa Celui veşnic sfânt
Ce în văzduh a răpit-o,
În sfântul ei curat veşmânt!

Vei fi-mbrăcată în splendoare,
Cununi de aur vei purta
În acea zi de sărbătoare
Ce-o veşnicie va ținea!

Amin!