Psalmi, 40:2 - M-a scos din groapa pieirii, din fundul mocirlei;
mi-a pus picioarele pe stâncă şi mi-a întărit paşii.


Nu-Ţi văd ochii Tăi în beznă şi mă rătăcesc...
M-a străpuns ceva în gleznă și mă prăbuşesc.

Pipăi golu-n jur cu mâna, pipăi pe pământ
Mă apasă-n spate luna și mă înspăimânt...

Caut mult, cu glasul moale, inima bătând
Mă rostogolesc la vale și Te strig în gând.

Sunt la fund de grea mocirlă, mâna fluturând
Simt o linişte ce urlă, dorul murmurând...

Ca o pasăre, văzduhul, m-a cuprins în gheare
Şi m-a aşezat în Duhul, iarăşi în picioare...

O rafală prea geroasă mă alungă risipit
Mă doboară ca o coasă, mă simt năpădit...

Mă ridic, pipăi în zare, florile-s pietrificate
Simt în praf două picioare, două răni crăpate...

Dau să le sărut, căci ele, sunt de Mire Sfânt
Şi cu buzele-mi rebele, le ating, şi plâng...

Mă ridică să-I văd chipul, glasul mi se frânge
Scap din mână tot nisipul, inima se strânge...

Minunat de ochii umezi, două flăcări vii
Mă înfior când I-aud vocea: "Tu, îmi aparţii!"

Stăm îmbrăţişati pe stâncă, iar eu tremur tot
Să mă dezlipesc de Mire, nu vreau să mai pot...