Lângă Ierihon, pe drum,
Zdrențuit și plin de scrum
Cere milă Bartimeu,
Din familia lui Timeu.
Nu e suflet din unghere
Să nu-l știe din vedere.

Dar deodată, gloată mare
Se adună pe cărare
Îmbrâncindu-l pe evreu:
- La o parte, Bartimeu!
Trece-nvățătorul!
Pleacă! Nu-i mai sta în drum!
N-are timp de orbi acum!
Însă, cerșetorul,
Cu cât gloata-l alunga,
Și mai tare se ruga
Înfruntând poporul:
- O, Isuse! Fiu de regi,
Numai Tu mă înțelegi...
Vindecă-mi vederea!
Fă din orbul Bartimeu
Un copil de Dumnezeu.
Știu că ai puterea!

- Taci, am zis! De ce vorbești?
Nu se cade să rostești
Astfel de cuvinte!
îl certa mulțimea rea;
Dar el și mai mult striga
Stăruind fierbinte:
- O, Isuse! Te implor
Fie-Ți milă, c-o să mor
Fără-a Ta lumină!
Și, de vindeci ochii mei,
Voi privi mereu cu ei
Fața Ta senină...

Auzind Isus strigarea,
Se opri de-ndată-n drum;
îi privi cu milă starea
Și-i făcu chemarea.
Bartimeu, sări de-acum
Aruncându-și haina-n scrum
Spre-a primi salvarea.

- Spune-Mi, ce dorești să-ți dau?
- Doamne, dă-mi vederea...
Lângă Tine vreau să stau;
Înapoi să nu-mi mai iau
Haina și durerea...

Și de-atuncea Bartimeu
E un fiu de Dumnezeu.
N-ai vrea astăzi și tu oare
Să primești ca dar de Sus,
De vei crede în Isus,
Sfânta vindecare...?