Doamne...

Doamne, urechea Ta aude
Gândul inimii, ascuns
Și-ochiul Tău divin pătrunde
În orice loc de nepătruns,
Nimeni nu se poate ascunde
De privirea Ta îndeajuns!

Dar mă-ntreb în conștiință
Unde-un foc nou s-a aprins:
Ce preț are o ființă
De om ticălos și învins
De vii Tu, Cel necuprins,
La al său pat de suferință
Să frângi lațul ce l-a prins?!

Tu vezi sincera credință
Și orice dorință ascunsă,
Tu-asculți sincera căință,
Șoapta cea încă nespusă,
Simți adânca suferință
Care zace-n noi ascunsă...

Tu îți faci timp să-l petreci
Cu pribeagul rătăcit,
Tu te-apropii și Te-apleci
Spre orice nenorocit
Ce Te cheamă, și nu pleci
Până nu-i tămăduit...

Doamne cât ești Tu de bun
Și ce milă dovedești
Chiar și omului nebun,
Ne încetând să îl iubești!
* * *
Doar atât mai știu să spun:
Mare Ești! Da, Mare Ești
Și nemărginit de bun!!!

19/03/2017*Ioan Hapca
(Zaragoza)