Prin văzduhul de sub ceruri
Ce-nconjoară universul,
Trecut-au duhuri rele-n stoluri,
Venind din tot necuprinsul.

Se-adunară laolaltă
Şi stau ca țepii de pe spin
În picioare şi ascultă
Ce le vorbeşte-al lor stăpân.

Unul în fața lor apare
Trecând mânios prin tavan,
Având a lor înfățişare,
Iar numele îi e satan.

"Iată ca a sosit vremea",
Zise satana îngânfat,
"Să mergeți în toată lumea
Să faceți ce v-am învățat!

Să lucrați cum se cuvine,
Ca slujitori ai celui rău,
Să lucrați astăzi şi mâine,
Şi-apoi veniți la tronul meu...

Plecați acum cu toți, plecați
Unul să nu mai rămână,
Pământu-ntreg cutreierați
De e soare sau furtună!"

Ei ascultar-al lui cuvânt
Şi s-au strâns din nou în stoluri
Să zboare iar către pământ,
Ducând în mâini multe suluri...

S-au împrăştiat de-odată
Ca apele ce curg puhoi,
Într-un loc porni o ceartă,
În alt loc porni război!

Au intrat şi-n adunare
Pe la acei ne-astâmpărați
Care vorbesc cu îngânfare
Şi totuşi spun că ei sunt frați,

Şi scriau pe-acele suluri
Ce fac oamenii în lume,
Bătăi, îmbuibări şi furturi
Şi minciuni şi râs şi glume!

În zbor iar se înălțară
Plecând spre acel loc ciudat,
Iar alții pe pământ coboară
Căci pe unii-i au de-ncercat.

Ceilalți ajung la-al lor stăpân
Cu acele suluri pline,
În mână bucuroşi le țin
Şi vin la el să i se-nchine.

"Am cutreierat pământul,
Doar rău am făcut ne-ncetat
Şi nu ne-am sfiit de Domnul,
Întocmai cum ne-ai învățat!

N-am stat mult l-acei din lume,
Pentru că sunt deja ai tăi,
Ci, pe creştini, cum li se spune,
I-am învățat să fie răi,

Şi să nu se mai iubească,
Cum i-a 'nvățat al lor Isus,
Ci pe ei să se privească
Mai buni ca alții şi mai sus...

Le-am stins dragostea frățească
Să nu mai fie-n părtăşie,
Ci-ntre ei să se urască,
Ca să n-aibă bucurie.

Am intrat şi-n adunare
Şi am văzut copii cuminți,
Dar le-am zis că nimic n-are
Dacă n-asculți de-ai tăi părinți.

Uitându-ne peste popor,
Peste acei care-ascultau,
Am văzut acol' un cor
Ce lui Dumnezeu cântau,

Dar nu i-am lăsat în pace,
Ci am băgat în unii ură,
Să spună că nu le place
De-acel frate sau de soră;

Mai erau în adunare
Şi bătrânei, cu păr cărunt,
Le-am zis, să nu mai fie sare,
Căci au păzit credința mult!

Şi-apoi la tineri am plecat,
La acei din adunare,
Le-am zis: la-a cei ce-au predicat
Să nu le dați ascultare,

Veniți aicea cum vă place,
La modă, şi pe cap gelați,
Parcă mai frumoşi vă face
Şi-aşa mai bine arătați.

Pe tinere le-am învățat,
Cum ne-ai poruncit stăpâne,
Să vină cu părul tăiat,
Că doar şi aşa e bine.

Să vină cu toc ascuțit
Şi în capul gol, nu-i glumă,
Căci capul e descoperit
Când baticul e-o fărâmă.

Chiar şi pantaloni să poarte,
Nu numai fuste şi batic,
Ba, şi fuste, dar mai scurte
Că doar nu e rău nimic...

Dar erau şi nişte oameni
Care de Domnul se temeau
Şi nu îi lăsau pe tineri
Să umble după cum voiau.

Atuncea i-am batjocorit
Şi i-am ocărât în față
Prin acei ce-au rătăcit
Urmând a noastră povață.

Şi-acuma, doamne am venit
Şi sulurile ți-am adus,
Întocmai cum ai poruncit,
Să mergi 'naintea lui Isus."

De-odată între ei apare
Cealaltă ceată de duhuri,
Scoțând strigăte amare
Şi-având în mâini şi ei suluri.

"Dar, cu voi ce s-a întâmplat?"
Le-a zis satana furios?
"Unde-ați fost şi ce-ați lucrat?
De ce în zdrențe v-ați întors?"

"O, stăpâne, dac-ai şti
Cum s-au luptat azi robii tăi
Cu "pocăiții", zi de zi,
Să-i biruie, să-i facă răi!

Când vedeam vreunul mai slab
Că se târâie pe cale,
Ne repezeam spre el degrab'
Şi-l puneam la încercare,

Îl aruncam în suferinți
Şi în întristări amare,
Dar veneau la el cei sfinți
Şi îl întăreau pe cale!

Şi astfel ei ne-au jefuit,
Căci se rugau lui Dumnezeu,
Şi-atuncea, cu toți am fugit
Căci ne temeam de acest Zeu.

Însă, noi nu ne-am dat bătuți
Ne-am îmbărbătat cu toții,
Şi-atâția câți eram de mulți
Am plecat şi pe la alții.

Vazându-i că s-au pregătit
Să meargă la adunare,
Atunci cu toții am venit
Să le-amânăm a lor plecare.

Am făcut ploaie să vină,
Şi vânturi mari, de neoprit
Când era-ncă zi senină,
Întocmai cum ne-ai poruncit!

Dar cine îi poate opri
Pe-aceşti pocăiți stăpâne,
Să nu se poată întâlni
Sau să meargă la rugăciune?

Văzând că tot nu i-am învins,
Am mers în casa lor frățească
Şi-acolo, pe-unul am convins
Minciuni să le prorocească!

Însă ei au descoperit
Că nu-i al Domnului cuvânt,
Ci că minciuni noi leam vorbit,
Căci ei mai au şi un Duh Sfânt!

Când se-adunau laolaltă
În Numele Celui de Sus,
Leşinam cu toți, deodata,
Căci între ei venea Isus!"

"Slujitorilor netrebnici,
Credeți acum că mă-nşelați?
Să-mi slujiți, nu sunteți vrednici
Şi-apoi motive căutați!

Nu v-am învățat eu oare
Să-nvinuiți pe pocăiți
De orice lucru, mic sau mare,
Să nu se mai cheme sfinți?

Cu ce să-i mai învinuiesc?
Căci pe suluri n-ați scris nimic...
La-al lor Isus, cum să-i pârăsc?
Lui Dumnezeu, ce să îi zic?

Acum, plecați de-aici, plecați
Să nu vă mai văd niciodat!
Căci sunteți nişte blestemați,
De mine nici nu v-a păsat...!"

"O, doamne, însuți de-ai pleca
Să lupți cu ei, cum ne-ai spus,
În picioare n-ai putea sta
Când vine între ei ISUS!"

Amin!