Seceta ardea pământul,
Cum spuse-n vis Cuvântul.
Spre Egipt, ca să ia hrană,
Se porni o caravană

Dinspre-ale lui Iacov case.
Numai Beniamin rămase.
Iosif, de cum i-a văzut,
Pe toţi i-a recunoscut.

Dar, ţinându-şi bine firea,
Le-ascultă istorisirea
Şi, oprind din ei pe unul,
Le dădu spre casă drumul.

După ce grâul sfârşiră
Fraţii înapoi veniră,
De-astă dată însoţiţi
De Beniamin şi smeriţi.

Domnul pe vicleni i-ncurcă,
Iar pe cei smeriţi îi urcă.
Să-I păzim învăţătura,
S-alungăm din suflet ura!