Pe Domnul mă bizui
Autor: Paula D  |  Album: 3  |  Tematica: Incurajare
Resursa adaugata de PaulaD in 18/05/2017
În Domnul mă-ncred eu şi nu voi cădea,
El îmi este totul, El e viața mea;
Nimic nu e-n stare a mă despărți,
Cu ce sunt şi am pe veci Îl voi iubi.

Pe Domnul mă bizui, deloc nu mă tem;
Îndată El vine atunci când Îl chem;
E atotputernic şi face minuni
Când 'nalț cu credință spre El rugăciuni.

Cu Domnul în toate ies biruitor,
El îmi dă viață şi nu am să mor,
Ci veşnic trăi-voi 'n-al Său Paradis,
O, nu sunt cuvinte să fie descris..!

Cu Domnul alături păşesc chiar prin foc,
Nu mă va atinge sau arde deloc;
Nici apele mari nu mă vor înneca
Căci mâna Lui tare ține mâna mea.

El e îndurare, e milă, e bun..
Nespus mă iubeşte, ce pot să mai spun?
M-ascund totdeauna la pieptul Său blând
Şi orice suspin stins dispare curând.

E bine cu Domnul, ce har minunat
Să fiu de-al Său Duh Sfânt mereu mângâiat;
Să-mi las pe-al Său umăr capul obosit,
Ce bine-i de Domnul să fiu prețuit!

Amin.

18 Mai 2017
https://pauladita.wordpress.com/ Isaia 43:2 "Dacă vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine şi râurile nu te vor îneca; dacă vei merge prin foc, nu te va arde şi flacăra nu te va aprinde. "
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1513
  • Export PDF: 10
  • Favorită: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni