Mustrarea


Nu accepți mustrarea frate,
Și ți-e greu să o primești...
Crezi că ești perfect în toate,
Te superi și te mâhnești,

Când vreun apropo se bate
Despre a ta comportare,
Când cineva se socoate
Să-ți aducă vreo-nștiințare,

Să te mustre cu blândețe,
Dacă ceva ai greșit...
Dar, te umpli de tristețe
Și te simți nedreptățit...

Cauți apoi să-l eviți
Pe acel ce te-a mustrat.
Ca să-l vezi, nu mai reziști,
Prea tare te-a supărat...

'De ce oare nu privește
La ce e-n ograda sa?
De ce te nedreptățește
Să-ți facă inima rea? '

Supărarea te cuprinde
N-are drept de judecată.
Și, scânteia se aprinde
Îi vei spune tu odată...

Celui care nu încape,
Și te judecă pe tine
De-a ta gură n-o să scape
Că și tu stii să-i spui bine.

O să fii atent mereu
La ce face, ce vorbește,
Să fii iertător ți-e greu,
Căci apoi, se nărăvește.

Însă Duhul plin de pace
La ureche îți șoptește
Și gândul tău îl întoarce,
Inima ți-o potolește,

Și te-ndeamnă cu iubire,
Tu, să fii mai înțelept
Căci îmbună a ta fire
Să taci, și să fii deștept,

Să îndrepți ce ai greșit
Să te rogi Domnului tău,
Cu El vei fii fericit,
Vei fii liniștit mereu,

Și vei înțelege bine
Ce Isus te-a învățat
Căci perfect nu este nimeni.
De te-ndrepți, El te-a iertat.

Amin

Câmpia Turzii, 1 mai 2017