Spre văi de fildeș se retrag cuvinte
Să se-odihnească-n falduri de tăcere,
În urma lor aducerea aminte
E-o traiectorie, parfum și miere.

Ce dulci ați fost când lăudați Stăpânul
Și ce mireasmă-n ruga tămâiată!
Și-acum vă duceți unul câte unul,
Să nu vă mai întoarceți niciodată.

Hei, voi mamuți cu răni însângerate
Ați răpus lei pe-arenele Iubirii!
Spuneți-mi cine v-a rănit de moarte?
Și mi-au răspuns în lacrimi. „Trandafirii”.

Cum, pentr-un spin, dar n-ați văzut cununa
Pe capul Celui ce-a răpus păcatul?
Iubirea sfântă este numai una,
Isus e biruința, nimeni altul.

Cum a chemat pe Lazăr din mormânt
Vă cheamă astăzi Domnul, la oștire!
Sub stindardul sacru al Duhului Sfânt
Mângâiați, mustrați, ungeți cu Iubire.

Întoarceți-vă dar, căci lupta-i mare,
Luptători în Adevăr, tot mai puțini,
Iar trandafirul să-l priviți ca floare;
Cuvinte, înfloriți pe răni de spini!