O,frate-n Domnul
Autor: Fr.Pop Alexandru  |  Album: fara album  |  Tematica: Incurajare
Resursa adaugata de sergiu44 in 04/06/2017
O,frate-n Domnul

Din orice neam ai fi tu pe pămînt
Ești pentru mine frate și ești sfânt,
Deși nu credem astazi tot la fel
Noi amândoi avem același țel.

Avem o mamă și avem un dar
O pace-avem și al iubirii har,
Călăuzirea noastră e de sus
De Duhul Sfânt venit de la Isus.

De ce să nu fim una pe pămînt
În adevărul sfântului cuvânt,
De ce să ne certăm cănd suntem frați
Din rândul celor ce-s răscumpărați.

Prin cruce suntem amândoi uniți
Și prin același sânge și sfințiți,
De ce să nu pășim pe-același drum
De ce să nu fim frați încă de-acum.

Chiar dacă nu vorbim același grai
Noi amândoi putem să fim în rai,
Nu firmele sunt adevărul sfânt
Ci numai a scripturilor cuvânt.

Deci nu te rușina să vii de-acum
Cu mine dragul meu pe-același drum,
Căci amândoi suntem răscumpărați
Și avem dreptul să trăim ca frați.

Cât încă mai suntem aicea jos
Să tragem din iubire un folos,
Să vadă lumea-ntreagă că suntem
Uniți deplin în Domnul cum noi vrem.

Cel rău ne pune piedici pe pămînt
Prin cruce însă el este înfrânt,
La poala ei să stăm acolo sus
Pe Golgota alături de Isus.

Din orice neam ai fi nu este greu
Ca împreună să luptăm mereu,
Avem acelasi drum și-același țel
Chiar dacă firmele nu sunt la fel.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1012
Opțiuni