Omul mândru

Omul mândru niciodată
Nu se poate liniști
În viața lui în toată
Credincios nu poate fi.

Lui smerenia-i lipsește
Și răbdarea tot la fel
Pe cei buni nu-i prețuiește
El în toate-i pentru el.

El se crede că e mare
Mai cinstit și mai curat
Și că e în adunare
Omul cel adevărat.

Nu primește de la nimeni
Nici mustrare nici cuvânt
El e mai presus de oameni
Ca el nu-i pe-acest pămînt.

O,sărmane suflet care
Te cobori mereu mai jos
Înspre veșnica pierzare
Iadul cel întunecos.

Prin mândria ce te face
Trufaș ca să fi mereu
Faci ce numai ție-ți place
Iar la alții numai greu.

Nu-i departe judecata
Când vei merge-acolo sus
Ca să moștenești răsplata
Chiar din mâna lui Isus.

O,sărmane suflet care
Mergi spre iadu-ntunecos
Prin mândrie la pierzare
În adâncul cel de jos.

Vei vedea și tu odată
Că ai fi putut prin har
Ca să scapi de judecată
Și de plânsul cel amar.