Străin îmi ești Pământ!

Autor: Lucica Boltaşu | Album: Vorbește cerul | Tematica: Trezire si veghere
Resursa adaugata de lboltasu in 15/06/2017

Poate cândva îți vei aduce-aminte
Că ți-am fost prieten, frate, chiar mai mult
Și-ai vrea să-mi spui măcar două cuvinte,
Dar nu voi fi aici ca să te-ascult.
Atâția ani s-au scurs fără de știre,
Atâtea visuri s-au cernit pe drum,
Abia de mai zăresc vreo amintire,
Că mă întreb dacă sunt viu și-acum.

Mă vei căuta cu nostalgie-n suflet,
Dar porți închise te-or întâmpina,
Împleticit în gânduri și în umblet,
Vei regreta cumplit tăcerea mea.
Degeaba chemi ceva ce nu mai este,
De lăcrimezi, eu nu pot să te-alin,
Rămâne-voi o filă de poveste...
"A fost odată" și apoi, "Amin!"

Toți alergăm încolo și încoace,
Nu avem timp măcar de "O zi bună!"
Ne mai mirăm că-n suflet nu e pace,
Însă sperăm în ceruri o cunună.
Când încă poți, pe-aproapele întreabă
Cum îi mai merge, care-i e durerea,
Fii milostiv, pășește fără grabă,
Prin Duhul Sfânt transmite-i mângâierea.

Privește-n ochi pe cel în suferință,
Un zâmbet uneori e suficient,
Arată-ți fapta dacă ai credință,
Când Domnul cheamă, tu să spui: "Prezent!"
Poate cândva-ți vei aminti de mine,
Acuma sunt, dar parcă nu trăiesc!
De vrei să-ntrebi ceva, cu-atât mai bine,
Răspunsul meu e simplu: "Te iubesc!

Și dacă timpu-şi va-ngheța cadranul
În dreptul meu, nu am ce regreta,
Străin îmi ești Pământ, dar mi-ești și hanul
În care-s hărăzit a înnopta!
Îmbrățișa-vei trupul! E arvuna
Ce vei primi, acesta-i dreptul tău!
Adevărata viață-i numai una:
Când duhul meu va fi cu Dumnezeu!

Poate cândva îți vei aduce-aminte
Că ți-am fost prieten, frate, chiar mai mult
Și-ai vrea să-mi spui măcar două cuvinte,
Dar nu voi fi aici ca să te-ascult.
Mă vei căuta cu nostalgie-n suflet,
Dar porți închise te-or întâmpina,
Împleticit în gânduri și în umblet,
Vei regreta cumplit tăcerea mea.

15/06/17, Barcelona -Lucica Boltasu

Mângâierile și bucuriile din Mâna plină de dragoste a lui Dumnezeu vă fie mereu însoțitoare pe acest pământ! Mult Har și binecuvântări!

Adăugat în 15/06/2017 de LidiaCojocaru09

O minunata, melancolica si plina durere poezie, izvorata din adancimi sufleteti, din iubirea pentru aproapele, taina care trebuie marturista cat suntem inca printre cei vii din lumea aceasta: Poate cândva-ți vei aminti de mine,/Acuma sunt, dar parcă nu trăiesc!/De vrei să-ntrebi ceva, cu-atât mai bine,/Răspunsul meu e simplu: "Te iubesc!". Un mare adevar este lipsa de comuniune si comunicare intre oameni. Fiecare este preocupat de problemele reale ori doar imaginare ale vietii si neglijam pe aproapele nostru, pe ingerul pe care ni l-a trimis Domnul, dar noi din pacate nu l-am cunoscut: "Toți alergăm încolo și încoace, /Nu avem timp măcar de "O zi bună!" /Ne mai mirăm că-n suflet nu e pace,
Însă sperăm în ceruri o cunună." Mangairile si consoloarea Sfantului Duh.

Adăugat în 15/06/2017 de marin2016

Nostalgie, melancolie se desprind din acest poem. O minunată versificare a unor stări trăite, poate, de autoare, trăite poate de cititori, trăite poate chiar de autorul acestui comentariu.
Fii binecuvântată sora Luci/O zi bună, George Cornici

Adăugat în 15/06/2017 de geocornic

Fii binecuvântată sora pentru frumoasele creaţii aduse înaintea noastră.

Adăugat în 15/06/2017 de floridinmaracineni

Cât de frumos! "Îmbrăţişa-vei trupul! E arvuna /Ce vei primi, acesta-i dreptul tau!/Adevărata viaţă-i numai una:/ Când duhul meu va fi cu Dumnezeu!"
Domnul să vă binecuvinteze! Slavă Lui!

Adăugat în 15/06/2017 de ClaudiaJ.