Pe paginile din Scriptură-s scrise
Cu slove aurii, Cuvântul Sfânt,
De la Genesa se tot părândase
Evenimentele de pe acest pământ.
Priviți ce minunat e Domnul
Ce la-nceput pe-Adam l-a cercetat
Şi-n timpul când El îi trimise somnul
Pe Eva, dintr-o coastă-a modelat.
De-atuncea, în răcoarea zilei, iată
Pe om îl caută Domnul Dumnezeu.
Pe mine şi pe tine te așteaptă
Să stai de vorbă, tu cu El, mereu.
Pe Domnul nostru , Îl avem aproape
Şi ori de câte ori noi Îl chemăm,
În zori de zi, sau chiar în miez de noapte,
El ne ascultă, dacă ne rugăm.
Veghiați dar, în vederea rugăciunii.
Domnu-I gelos şi-I foc mistuitor.
- Îți amintești de clipele minunii
Când L-ai strigat şi ți-a venit în ajutor?
O, nu uita ca să-L iubești pe Domnul.
Cu toată inima doar Lui să Îl slujeşti.
Puterea toată ce o are omul
Din suflet, Lui să I te dăruieşti.
Pe-aproapele să îl iubești la fel ca şi pe tine.
Să-l ierți precum Hristos , pe cruce te-a iertat,
Pe Golgota, când S-a jertfit pe Sine,
Din dragoste, să fii răscumpărat.
Citește zilnic, deci Sfânta Scriptură
Care de Dumnezeu e insuflată;
Că-i de folos să dea învățătură:
Nu să te 'nalți c-o inimă- ngâmfată.
Ea te învață să- mplineşti Cuvântul,
Poruncile ce Domnul ni le-a dat.
Să fii desăvârșit , dar, în tot locul,
Destoinic pentru tot ce-ai de lucrat.
Cuvântul din Apocalipsa fericeşte
Pe cin' păzeşte-al Domnului Cuvânt.
Haina de nuntă, de azi ți-o curățește!
Fii treaz, că Domnul vine în curând!
În foarte scurt timp am citit mult din Biblie cu o deosebită sete.
Am scris câteva din cele mai importante învățături.
După sărbătoarea Cinzecimii, am început să citesc Sfânta
Scriptură pentru a doua oară.Îmi este de folos.Cred că și dumitale.
Citește şi dumeata, roagă-te și laudă-L pe Domnul din toată inima
cu talantul pe care l-ai primit! Isus te iubește!