Întoarce-te la Dumnezeu
Autor: Berbec Ion  |  Album: Ecoul Mântuirii  |  Tematica: Incurajare
Resursa adaugata de Adr1an_rex3 in 18/06/2017
De ești slăbit, de ești căzut
Întoarce-te la Dumnezeu
Păcatul te vrea surd și mut
Dar Dumnezeu te vrea al Său

Nu te-ntrista, nu dispera
Chiar de-ncercarea este grea
Întoarce-te pe calea Sa
Așa cum ești, doar El te vrea

Nu stinge Duhul ce-i în tine
Și n-asculta de alte voci
Căci Dumnezeu mai are zile
Și vrea în ele să te-ntorci

Nu-ngădui să te astupe
Cel rău cu ale lui minciuni
Tu, strigă, căci El te aude
Și vrea să-ți dea aprinși cărbuni

Nu-ți spune nimănui trăirea
Căci numeni nu te va-nțelege
Tu, lasă-n tine amintirea
Să te întoarcă-n a Lui Lege

Nu-ți revărsa amarul tău
Pe ale lumii, azi, altare
Tu, spune-i iar lui Dumnezeu
,,Mă iartă...pentru nepăsare

Mă iartă, am greșit atunci
Când Tu mi-ai spus să mă opresc
Eu am ajuns în vârf de stânci
Dar numai știu cum să-ți vorbesc

Mă iartă, căci mă știu orbit
Și dacă vrei, mai dă-mi o șansă
Căci este greu să fii robit
Departe de eterna Casă

Mă iartă și ajută-mi, Tată
Să mă hrănesc doar din Cuvânt
Să-ți fiu doar fiu, ca altădată
Călăuzit de Duhul Sfânt,,

***************************

De ești slăbit, de ești căzut
Întoarce-te la Dumnezeu
Păcatul te vrea surd și mut
Dar Dumnezeu te vrea al Său

Te vrea să moștenești cu El
Împărățiea-I veșnic vie
Unde Eternul Sfântul Miel
Te-așteptă, ca să-ți dea simbrie.

Amin!


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1281
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni