Eşti în patul tău, respirând agale
Ochii sunt închişi. Rar e când mai vezi
Totu-n trupul tău simţi că este moale
Tot ce-i Dumnezeu, nu poţi să mai crezi

Stai în patul tău, plin de slăbiciune
Locul tău e cald. Nu vrei să te mişti
Ai putea umil spune-o rugăciune
Însă nu mai crezi, şi nu vrei să rişti. . .

Eşti cuprins cu totul de o amorţeală
Nu vrei să cobori din durerea ta
Iei în mintea ta, tot la socoteală:
"Unde-i Dumnezeu? Oare m-o vedea? "

Când citeşti Cuvântul, parcă vezi în ceaţă
Iar când îl auzi, ţi se face somn
Când îngenunchezi, parcă stai pe gheaţă
Şi nu te închini, celui ce ţi-e Domn. . .

Inima îţi bate, numai câteodată
Bubuind adesea la auzul Lui
Şi-apoi conteneşte, tristă, nu mai saltă
Când îşi aminteşte de povara ei

Stai întins pe spate, cufundat în noapte
Eşti învăluit într-o stare rea
Mai auzi de sus şoapte depărtate
Dacă vine El, tot aşa vei sta?