Departe de căsuța cu pridvor, împins de lipsuri și necazuri,
Departe de al meu popor, purtat de vânturi și talazuri.
De-atâta vreme doar printre străini, cu dor în suflet totdeauna,
Mă simt ca floarea între mărăcini, ca țara mea nu e niciuna.

Mi-e dor de acasă, mi-e dor de-acasă
Mi-e dor de-a țării mele zori.
Mi-e dor de-acasă, mi-e dor de-acasă,
De-ai mei părinți, frați și surori.

Pribegi ca și poporul Israel căutând și azi limanuri bune,
Batjocoriți mereu în fel și fel un rege așteptăm să ne adune.
Să ne adune sus în noua țară o veșnicie împreună,
Acolo unde-i veșnic primăvară și nu mai este vânt și nici furtună.

Să nu mai știm de lacrimi și dureri să dăm uitării suferința,
Să nu mai fie mâine și nici ieri, iar cerul să ne fie locuința.
Acolo unde Isus e-mpărat să retrăim copilaria,
În Raiul ce aici doar l-am visat și unde-i nesfârșită bucuria.