Într-o zi spre asfințit
Mergea-ncet un necăjit...
Mergea trist pe drum mereu
Și pășea atât de greu...
Obosit...

Și-ajungând la poarta ta,
Cu dorință de-a intra,
Te-a chemat cu glas plăpând,
Cu speranță așteptând
Voia ta.

Dar din camera de zi
Un glas crud se auzi!
L-ai gonit din ușa ta:
„Du-te, nu mai aștepta!”
Și porni...

A plecat, S-a dus, S-a stins
Pe pământul proaspat nins...
Nu ai vrut să Îl asculți,
L-ai trimis să stea în munți.
L-ai respins...

Azi e iar la ușa ta:
De-L respingi vei regreta!
Vei ajunge ca să plângi,
În durere să te frângi!
Nu uita!

Însă azi de Îi spui „da”,
Va intra în casa ta,
Și-n dureri și-n bucurii,
Până-n rai cu El vei fi!
Spune-I „da”!