Simone, tu dormi?

“ Te-am văzut cândva pe ţărmul mării…
Cu Andrei erai la pescuit.
Te-am chemat şi ai răspuns chemării,
Ucenicul Meu ai devenit.

Eram în corabie la tine,
Prima dată când am predicat.
Ai văzut apoi bărcile pline
Când să pescuiţi v-am îndemnat.

M-ai chemat să vin la tine-acasă
Prin Capernaum când am trecut
Ţi-am făcut şi soacra sănătoasă
Că a ta-ntristare M-a durut.

Ai stat totdeauna lângă Mine
Când pe mulţi bolnavi am vindecat
La-ntrebări raspuns-ai cel mai bine
Căci M-ai cunoscut cu-adevărat!

Erai lângă Mine, sus pe munte,
Ai văzut cum fața-Mi strălucea.
N-ai ştiut să spui cuvinte multe,
Fiindcă slava Mea te-nspăimânta.

Dar ai înţeles că sunt Mesia,
Cel trimis de Tatăl pe pământ.
Ţi-am văzut credinţa, bucuria,
Când păşeai pe ape tremurând

Dar acum, e vremea pătimirii,
Întunericul şi-a-ntins aripa grea
Să blocheze calea mântuirii.
E nevoie de vegherea ta!

Simone, tu dormi? O scurtă vreme
Lângă Mine n-ai putut veghea?
Trupul ţi-e neputincios, se teme,
Dar M-ar fi-ncălzit iubirea ta!”

…
Dureros şi azi, peste milenii,
E că noi, cei ce formăm biserica,
Suntem pradă somnului şi lenii,
Nu veghem aşa cum Domnu-ar vrea!

Obosiţi de truda ne-ntreruptă
Şi de griji ce ne-au acaparat,
Am uitat că ducem o grea luptă
Cu vrăjmaşul, leul cel turbat!

Domnul ne chemase de departe,
Ne-a purtat mereu pe-aripa Sa,
Ne-a scăpat de faptele deşarte
Şi de moartea care ne pândea.

A venit chiar şi la noi acasă,
Binecuvântarea-I ne-a-nsoțit,
Ne-a dat vieţuirea cea frumoasă,
Ne-a făcut căminul fericit.

A păşit cu noi pe valuri, în furtună,
Am simţit cu toţi iubirea Sa
Ne-a dat bucurii în vreme bună
Şi ne-a ocrotit în vreme rea.

Ne-a dat linişte şi sănătate,
Din primejdii multe ne-a salvat
Ne-a vorbit mereu cu bunătate,
Nu ne-a pedepsit când L-am trădat!

Glasul Lui ne zice cu blândeţe:
“ Simone, tu dormi? E vreme rea!”
Şi în glasu-I e-adâncă tristeţe:
“ Nicio oră nu puteţi veghea?”