Doamne,
În mâinile Tale mă las,
Strânge-mă Tu cu putere,
Se-apropie al negurii ceas
Și teama din suflet nu piere.
Aş vrea să nu strig, doar să tac,
S-aştept înc-odat-o minune,
S-alung tot ce-i grijă și trac,
Știind că vei fi lângă mine.

Nu-i simplu ca om să accept
Cioplirea în trupul de carne,
Dar știu că ești Sfânt și ești Drept,
Curat pentru cer, mă vrei Doamne!
În focu-ncercării mă treci,
Să ardă și firea rămasă,
Fiorii durerii sunt reci,
Dar dulce-i chemarea spre Casă.

Nu trupul acesta-l dorești,
E-o mână de lut modelată!
Sfințenia Tu vrei să îmi creşti,
Să pot ca să strig: "Ava-Tată!"
Ce neagră e noaptea, Rabuni,
Dar câtă lumină dă cerul!
Pe raza de gheață a lunii,
Parcurg într-un gând efemerul.

La porți aurite m-aşteaptă
Mulțime de îngeri, dar Tu,
Te-apropii, iar mâna cea dreaptă,
Îmi spune prin semne, că "Nu!"
Nu-i timpul să pleci, e o vreme
În care nu-i gata lucrarea,
Când Tatăl va vrea să te cheme,
Atunci doar primi-vei intrarea!

Te-ntoarce și spune-omenirii,
Că vremea e-aproape sfârșită,
Să-mbrace dar haina sfințirii,
Că Domnul o vrea pocăită.
De nu, vine vremea de jale,
În care va plânge cu-amar
E strâmtă a raiului cale
Și mulți n-o acceptă prin har.

O voce aud: "Nu te teme!
Cu tine am fost și voi fi,
Aici vei mai fi doar o vreme,
Curând vei păși-n veșnicii.
Cu mine vei sta lângă Tata,
Zâmbind îți voi spune duios:
Prietene, -acum ai răsplata,
Hai, vino, rob bun, credincios!"

29/06/17, Barcelona-Lucica Boltasu