Mi-am cusut apoi un sac de piele
Şi ţărâna-n pleoape mi s-a pus
Umbra morţii-apasă peste ele
Plânsul mult aproape m-a răpus.

Totuşi n-am făcut nici o greşeală
Fără şovăire-am fost în paşi...
Sângele să-mi iasă la iveala
Azi, te rog, pământule, să-l laşi.

Vaietele mele să răsune
Până-n zare, dincolo de ea
Am în cer un martor ce va spune
Tuturora de durerea mea.

Prietenii îi ştiu că râd de mine
Dar mă rog plângând la Dumnezeu,
Fă dreptate omului la Tine,
Fă-mi dreptate-n faţa lor mai vreu.

Anii mi se scurg spre nefiinţa,
Doar un lucru vin să Te mai rog,
Să mă-ntorc nu-mi este cu putinţă,
Pune-Te-naintea Ta zălog.

Pentru mine, Doamne, nu Te-ascunde -
Am răbdat batjocuri, suferinţi -
Altfel cine ar putea răspunde
Pentru mine astăzi între sfinţi?...

Când mă prinde jalea ca-ntr-un cleşte
Cei făr’ de prihană-s împietriţi,
Totuşi cel curat se întăreşte
Însă prieteni, prieteni, voi veniţi.

Să v-arat că înţelept nu este
Unul printre voi, ce, de-au murit
Toate-acele planuri de poveste
Ce cu-atâta drag le-am făurit?...

Şi mai spuneţi noaptea că-i lumină
Când e întuneric şi nimic...
Locuinţa morţilor să vină
O aştept, culcuşul să-mi ridic.

Şi când gropii-i strig fără de teamă:
"Tu eşti, groapă, astăzi, tatăl meu,
Viermilor îmi sunteţi soră, mamă
Unde mi-e nădejdea, Dumnezeu?...

Cu nădejdea azi mă iau de mână,
Care este azi nădejdea mea?
Când cu ea ne ducem în ţărână,
Cine-n lumea asta va vedea?...

Amin!