Arcași!

(Poeților creștini, cu reverență)

...Suntem săgeți trimise câteodat' din soare,
Ori apa rece în arșiță...
Un bob de rouă
În gura celui ce agonizează,
Și raza adevărului
Ce ține veșnic, mintea trează.
Suntem balanță-n apăsare.
Nu judecăm,
Dar scoatem ce-i uitat în umbră,
La iubitul soare.
Suntem arcași în iarna grea,
Săgeți-nmuiate în Cuvânt
Ce-aduc pe loc primăvara
Sau toamna-n vreun văratic vânt.
Suntem iubiți sau greu de suportat,
Simbria ne e-n mâna Sfântului-Mpărat.
Nu știm când vom fi secerați
Dar pân-atunci ne-ntrecem
Să-i aducem la lumină prin peniță
Pe cei ce de-ntuneric-s blestemați.
Suntem arcașii !
Cu ochii către soare,
O ambulanță-adeseori
Sau nor de ploaie
Pe-o humă ce-i uitată în arșiță...
Ori curcubeu ,
Ce-alungă vreun 'ndărătnic nor...
Făcând în inimă o colorată poieniță.

4 iulie 2017, Wisconsin,
Sanda Tulics