Merg azi pe urme vechi lăsate
Și cern din amintiri, prin praf,
Sculptate-n pânză de păianjen,
Privindu-mi chipul de băiat.

Mi-aduc aminte: inocența
Din universul de copil,
Visând, descoperind o lume
Ce azi cu greu o mai găsim.

Gândul zburdalnic mi-era prieten
Și mirosea a flori de câmp,
Ce așteptau a fi culese
Și date unui suflet blând.

S-a rupt un pic din pânza deasă
Și văd adolescent timid,
Îmbujorat de mii de simțuri
Și drumuri care se deschid.

Alt univers, cu vise noi,
Dorinți fierbinți, desferecate,
A face, nu-mi era prea greu
Iar gândul meu, fugea departe.

S-a rupt din pânză jumătate
Și văd crâmpeie de-amintiri,
Ce lasă-n urmă universul
De tânăr... adolescentin.

Apare universul nou
Când viața prinde alt contur,
Căci filmul nu mai bate viața
Ci își dorește-un om matur.

Azi, viața fuge mai departe,
Dar prea grăbită-mi pare-acum,
Iar visele s-au mai rărit...
Nici noaptea nu mai dorm destul!

Și iarăși văd din pânza veche,
A mai rămas un singur fir,
Doresc să-mi ancorez destinul
De-un univers cu fir sublim.

Văd ghemul care nu se rupe
Și nu se pierde în abis,
Încep să țes o pânză nouă
Din firul nou, ce-mi e întins.

Mă simt din nou copil zburdalnic
Urcând pe culmi ce n-am visat,
Iar firul vechi, chiar de s-ar rupe
Eu sunt de-un fir nou ancorat.

Văd mii de suflete, asemeni
Ce țes din fir de in, curat
O pânză nouă, pân' la stele,
Ce nu se rupe niciodat'.
Emanuel Giarmata