Mi-e lâncezeala capăt și început de drum,
Mi-e adăpostu-n lene și-n firavă voință,
Lovit de nepăsare, bolnav de neputință,
Abandonând pe „mâine” ce-ar trebui „acum”.

Mi-s aripile frânte și mersul într-o doară,
Un bob de osteneală mă-mprăștie în vânt,
Dar vreau să-mi fie partea în Noul Legământ -
Dintre chemații Slavei, să nu rămân pe-afară.
.
Pe-altarul rugăciunii ofranda-i veștejită,
Iar faptele aduse pe unii i-au durut;
Zădărnicie strânsă în viața-mi umilită:
Să-mi stea mereu în cale ce-am vrut și n-am putut.

Neputincios cum sunt, Tu mă iubești -
Pot totu-n Tine, care mă-ntărești!