Da, bun este Dumnezeu
Ṣi cu milă se arată
Celor care Îl iubesc
Ṣi au inima curată.

Dar era să mă-ndoiesc
Ṣi să-mi poticnească paşii
Cum priveam la fericirea-n
Care huzuresc trufaşii.

De nimic nu-s tulburaţi
Nu au parte de durere
Trupul lor este un vas
Nesătul de toate cele.

Mândria li-i ca o salbă
Asuprirea haină rece
Au în toate prisosinţă
Până moartea îi petrece.

Râd de tot ce este sfânt
Blasfemie li-i cuvântul
Limba-i plină de venin
A înveninat pământul.

Cei orbiţi de ei s-adună
Ṣi în taină-şi zic mereu
Ce-ar putea sa vadă oare
Din înalturi, Dumnezeu?

Strâng avere la avere
Ṣi se cheamă fericiţi
Nu dau lumii socoteală,
Nu-s de nimeni osândiţi.

Eu-n zadar mi-am curăţit
Inima de cele rele
Că-s lovit pe zi ce trece
Parcă tot mai mult de ele.

În zadar eu mi-am spălat
Mâinile nevinovate
Totdeauna-s pedepsit
Pentru vini imaginate.

De-aş vorbi la fel ca ei
Aş trăda oştirea sfântă
Unde mi-aş găsi odihna
Între cei care cuvântă?

M-am gândit la toate-acestea
Fără însă a pricepe
Nu le-nţelegeam sfârşitul
Vedeam numai cum se-ncepe.

Cercetând în Cartea Sfântă
Am văzut până la urmă
Dumnezeu, într-o clipită
Soarta celor răi o curmă.

Ca un vis de înnoptare
Li se-nchide-ndată gura
Focul veşnic îi aşteaptă
Lepădată li-e făptura.

Ṣi smerit atunci, la Domnul
Mi-am cerut din nou iertare
Judecata mi-a fost strâmbă
Inima în tulburare.

Doamne, ia-mă Tu de mână
Ocroteşte-mă în noapte
Ṣi când vei veni în slavă
Chiamă-mă să-Ţi fiu aproape.

Căci în cer şi pe pământ
Nu Te am decât pe Tine
Ṣi nu-i altă bucurie
Care viu m-ar putea ţine.

Trupul meu fără de duh
E făcut spre putrezire
Însă Domnu-i stânca mea
Partea mea de moştenire.

Cei ce-s despărţiţi de El
Prin voinţă şi păcat,
Pier în golul veşniciei
Cu sufletu-neîmpăcat.

Pentru mine, fericirea
E să văd pe Domnul Sfânt
Ṣi să-L laud totdeauna
Sus în cer şi pe pământ.

Copyright © 2017 Marin Mihalache