Mi-e dor de crucea Celui Blând,
De braţele-I zdrobite
Ce m-au iubit când la pământ
Stăteam în faţa Lui la rând
Venit dintre ispite

Mi-e dor de glasul Celui Sfânt
Şi de privirea-i bună
Căci m-a purtat atâta-n gând
Dar eu, departe de Cuvânt
N-am luat ce-a vrut să-mi spună...

Mi-e dor de ochii Celui Drept
Ce m-au privit spre seară
Ducându-şi mâinile la piept
Ştia că n-o să mă îndrept,
Că dragostea o să-mi piară

Mi-e dor de mâna ce m-a prins
Din fuga mea murdară,
Când jarul inimii s-a stins
De ea, cu milă s-a atins
Şi-a început să sară...