Astăzi, Domnul îndurării

Astăzi, Domnul îndurării
Trece iarăși prin Cetate
Și prin mijlocu-adunării
Unde-s suflete întristate. . .

E rănit adânc în suflet
Și cu ochii înlăcrimați. . .
Nu aprobă-al nostru umblet,
Totuși, ne numește frați

Și cu-o vorbă prietenoasă
Se-apropie de fiecare,
Vorbă bună și duioasă
Încărcată de îndurare,

De îndurarea cea Divină
Care mângâie duios,
Cu un har plin de lumină,
Pe cel slab și păcătos.

Pentru cei ce nu-L primesc
Mai suspină cu durere. . .
Căci în trupul omenesc
Făr` de El, sufletul piere!

Și pieirea presupune
„Despărțirea” ce-o să fie
Chin cum nu se poate spune
Pentru întreaga veșnicie

Iar pe-acest pământ nu este
Fericire pentru suflet,
Aici moartea urmărește
Neîncetat al nostru umblet!

Iată; Mâna îndurării
Stă întinsă mai departe. . .
Cunoști vremea cercetării,
Ori pasiv, urmezi spre moarte?

Dacă-aduni în astă viață
Bogăția lumii, toată
Are ea vreo importanță
Când viața ți se gată? !

Sau plăcerile lumești
Care-ți amăgesc privirea
Poți tu să le folosești
Ca să-ți afli izbăvirea. . . ?

Ce poate să mai rețină
Departe de Sfântul Miel
Și îndurarea Lui divină,
Prețuitu-ți suflețel? !

O, nu sta nepăsător
Față de îndurarea Lui
Că-ai să-L vezi Judecător
La sfârșitul veacului,

Când nu va mai fi îndurare
Ci doar Judecată dreaptă!
Nu trata cu nepăsare
Veșnicia ce te-așteaptă!

Azi e vremea cercetării,
Vremea Mântuirii-n dar,
Dar din cauza nepăsării
Toate-ți pot fi în zadar!

16/10/2012*Ioan Hapca
(Zragoza)