Frumoasă curăție a dragostei dintîi
ce dulce-ți era cerul și ce-nflorit pămîntul
cînd îți veghea un înger la orice căpătîi
și-ți mirosea a soare și-a mir sfințit - veșmîntul.

Ce binecuvîntată și limpede-ți era
lumina din privire și apa din izvoare
cum străluceai de rouă cînd cerul se-nsera
cum te scăldai în raze în dimineți cu soare...

Frumoasă curăție, ce rugăciuni aveai
cînd clopotul de Denii, te legăna-n lumină
cînd unduiri de raze te-mbrățișau din Rai
cu cele patru semne pe fața ta divină.

..Și totuși cum deodată tu mi-ai plecat atunci
cînd numai pentru-o clipă eu m-am ascuns de soare
ce neguri somnoroase mi-au coborît pe lunci
ce umbre-nfrigurate mi-au plîns peste izvoare.

O, sfîntă curăție revino și-adă-mi iar
lumina de la Denii cu cele patru semne
și îngerii cîntării - spre tainicul altar
ființa primenită prin Taină - să mi-o-ndemne.