Căderea

La ce-a făcut se uită Domnul
Şi foarte bune-s toate,
Alăturea se află omul
Căci pentru el sunt date.

- Priveşte ce-i în jurul tău
Şi ia după plăcere
Iar de asculţi cuvântul Meu
Păzit eşti de cădere.

Cheia ieşirii din grădină
E pusă-n mijloc printr-un semn,
Să te simţi liber în lumină
Şi sufletul să-ţi fie demn.

Şi ca să ştii cine ţi-e Tată
Şi care este rostul tău,
Aceeaşi cheie îţi arată
Stăpânul tău e Dumnezeu.

De foloseşti această cheie,
Prin poartă dacă vei păşi
Vei părăsi o lume vie,
Cu siguranţă vei muri.

Să-ţi fiu alături vreau mereu
În părtăşie sfântă,
Căci a umbla cu Dumnezeu
E viaţă ne-ntreruptă.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Prin grădină în umblare
E-un glas viclean ce ştie
Că după cui dai ascultare
Ai libertate sau robie.

- Şi întuneric şi lumină,
Ce-i mai de preţ ţi-a fost oprit,
Să ai cunoaştere deplină
Ca Dumnezeu ai fost menit.

Dacă vei trece de-acest prag
Păşind în orizontul nou,
O să deţii tot cei mai drag
Cunoşti ce-i bine şi ce-i rău.

Te chem afară, nu mai sta
În astă strâmbătate.
Să-ţi fie interzis ceva
Numeşti tu libertate?
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Păşesc uşor, încet m-ating
De cheia fermecată,
De moarte, iată, nu mă sting
Să trec numai o dată.

Cu grijă-acum să răsucesc
Misterioasa cheie,
Prin crăpătură să privesc,
O, câtă măreţie!

Şi ies afară, trec de prag,
Plăcerile-s nespuse,
Pe-Adam de mână să îl trag
Să guste cele spuse.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Şi cu-ndrăzneală pas la pas
Vor să cunoască noi poteci
Dar ce fiori le dă un glas:
- Ai mei sunteţi de-acum, pe veci.

Cu zgomot se închide poarta
Iar cheia este luată
Şi-n întuneric le e soarta
Căci moartea le-a fost dată.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Revine iar din veşnicie
Iehova la-ntâlnire,
Cu drag doreşte părtăşie,
Să dea iar din iubire.

Pustiu găseşte în grădină,
Adam de teamă-ascuns
Iară frunzişul de lumină
De tot blestemul e pătruns.

- Mi-ai dat pe umeri grea povară,
Să te aduc acum 'napoi
Va trebui un Fiu să moară,
Să fie Poartă pentru voi.

Spre şarpe Domnul se îndreaptă
Cuvântul să rostească:
- Am pregătit Sămânţa dreaptă,
Ce capul să-ţi zdrobească.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Povara-ntreagă poartă Domnul
Când atârnat este pe lemn
Şi prin credinţă gustă omul
Răscumpărarea din blestem.

2013