Să nu mă cauți în amintiri trecute
Și nici în visuri care vor veni,
Încă-s aici, pe vechile redute,
Încă aștept în nopțile târzii!
În întrebări ce nimeni nu le știe,
Mă adâncesc cu tot ce sunt ca om,
Dar Cineva de-acol' din veșnicie,
Îmi finisează starea de atom.

Și înmulțind celule algoritmic,
În dragoste îmi dă un nou traiect,
Iar inima ce cadențează ritmic,
Parcă șoptit îmi spune: "Ești perfect!"
Eu nu mă văd întreg, simt ciopârțirea...
Din trup, o mână a-nşfăcat hulpav,
Dar El îmi dă în schimb desăvârșirea
Și-mi spune cald, că duhul nu-i bolnav!

Și mă opresc atunci pentru o vreme
Ca eu-mi în răscruci să mediteze
Și înțeleg când trupu-n taină geme,
Că sunt ales să urc pe metereze.
El m-a creat în pântecele maicii
În tainic mod, miracol neștiut,
De ce aș fi supus acuma fricii,
Când drumul se apropie de sfârșit?

M-ar fi putut crea fără de minte,
Să n-am habar de sinele ce-l port,
Aș fi pășit tăcut înspre morminte,
Fără regrete, doar cu al meu cort.
Dar El a pus în mine conștiența,
Ceva din Sine mi-a-ncolțit în duh,
De-aceea-I simt necontenit prezența
Și tot privesc cu dor înspre văzduh.

Să nu mă cauți în amintiri trecute
Și nici în visuri care vor veni,
Încă-s aici, pe vechile redute,
Încă aștept în nopțile târzii!
O clipă doar mai am până apare,
Clepsidra-şi plânge firul curgător,
Chiar dacă rana sapă-n trup și doare,
Sunt conștient că trupu-i muritor.

Iar grija mea acuma-i numai una,
Să mă proştern la cruce, să aștept,
Când Domnul va veni, să-mi dea cununa,
Iar Duhul Lui pe veci să-mi bată-n piept!
Să mă transform ca perla sidefie!
Unui nisip amorf, El dă valoare!
Atunci când voi păși în veșnicie,
În urma mea să las parfum de floare.

Iar versul meu cântat în suferință,
Să dăinuie în timp, să dea izbândă,
S-aducă oropsitului credință,
Chiar dacă-n dreptul lui scrie osândă.
În El-avem mișcarea și ființa,
Prin El avem viața, dar divin,
Oricât de greu ne pare, biruința,
Va-nlocui prin har, orice suspin!

10/08/17,Barcelona -Lucica Boltasu