O rază de soare, o rază
De lotca luminii purtată,
Veni într-o zi să mă vadă
În lumea ce-o ţin încuiată,
În cosmosul meu cu lăcată...

Tronam peste false imperii
Ascunse în noaptea odăii...
Tronam peste răni şi mizerii,
Cinstind tâlhăria şi răii,
Străin de căldura Văpăii!

Dar iată, că-mi trece hotarul
Şuviţa de aur, discretă,
Săltându-şi cu sârg felinarul,
Să-mi tulbure mica planetă
Fantastica ei siluetă...

Şi raza, vâslind, se strecoară
Prin colţuri cu-amare iluzii,
Să-mi dărme, să-mi smulgă-ntr-o doară,
Sărmanele mele confuzii,
Ca vântul, pe câmp, cucuruzii!

Şi raza pluteşte, uşure,
Pătrunde-n adânc de abise
Şi-n mine pătrunde, să-mi fure
Comorile mele, închise
Nu-n viaţă, ci-n hârburi de vise…

Şi scoate şi dă la iveală:
Fantome, dorinţi costelive
Şi-a vieţii perfidă spoială,
Grămezi de rebuturi şi stive
De triste valori negative.

Şi-apar mucegaiuri, gunoaie,
În lumea ce-o ţin încuiată;
Şi lacrimi pornit-au şiroaie...
O, biata fiinţă ciudată!
O, cosmosul meu cu lăcată!

Deschide-ţi ferestrele toate
Şi scaldă-ţi în lacrimi, făptura.
Se poate, se poate, se poate
Să-nvingi deznădejdea şi ura!
Şi-n lacrimi purifică-ţi zgura…

Şi lacrima, caldă de-a pururi,
Aşeaz-o în inima-ţi plină
De-acum, cu râvnitele-azururi,
Să schimbe-n aleasă lumină
Un bulgăre searbăd de tină;

Şi-n beznă fii însuţi o rază
Purtată de lotca luminii,
Sfidând omeneasca emfază
Şi patosul sterp al ruşinii, —
Fii albul ce-l leagănă crinii,

Fii raza sublimului, raza
De slăvi şi minuni născătoare,
Ce stă ca o stâncă, la baza
Trăirii, fii raza de soare
Ce luptă şi-nvie, când moare! …