Ce-i nima? E locu-n care aduni mereu cu de-amănuntul.
E aluatul frământat. Pe roata de olar e lutul.
Dar cine poate s-o cunoască? E desnădăjduit de rea...
"Eu!" Zice Domnul, "’cerc rărunchii și îți cunosc și inima".

Inima este comoara ce-n piept ți-a fost așezată,
De aici, în clipa rece, pleacă al tău strigat: ‘Tată!’
Da-i și locu-n care-adesea făurit-ai gânduri rele
Ce s-au transformat în fapte, ori s-au risipit spre stele.

Călător spre-o destinație-asta e inima ta
Și se-ndreaptă înspre viață sau înspre pierzare grea.
Și ea bate, bate-ntruna, când mai tare, când mai rar,
Nu se-oprește niciodată pân’ n-ajunge la hotar.

Și te mai întrebi acuma ce-I de fapt inima ta?
Este viață sau e moarte, tu alegi ce pui în ea.
Și-năuntru are-un gol, e-n formă de Dumnezeu
El dorește să îl umple și să fii copilul Său.

Pe-această inima ce-acuma încă bate
În al tău piept, Isus o vrea și poate
S-o facă azi mai albă, ca zăpada,
Iar mâine-n cer să-I fii alături-roada.