Stepa vieții, grea robie...


Din grădina vieții mele,
S-au scuturat sânzâiene.
Pașii parcurși pe alei,
Nins-au florile de tei.
Desișul ce l-am călcat,
Florile s-au aplecat.
Cale lungă am petrecut...
Ani mulți în urmă am lăsat...

Vremurile!... Grele haine!
Le-am îmbrăcat pe rând, toate;
Pline de spini și ciulini,
Tiviți prin ale mele 'pelerinii';
Lumea-n falduri mă rupea,
Piedici multe îmi punea.
Eu în fiecare pas făcut
Ștergeam din al meu trecut...

Dimineți se lăsau cu nori...
În ferestre, clinchete de ploi.
Al meu suflet, în așteptări...
În amurg, cânt de viori.
Pașii pe cale... doar durere,
Tălpi lovite-n colț de pietre.
Pe lângă mine, toți treceau...
Dar ei, rănile nu-mi legau.

Inima-mi plângea cu sânge
Durerile dospite, fără încetare.
Clocot în adânc de lacrimă;
Picur de dor în apă sărată.
Lăsam în urmă codrii veseli
Cu tril de privighetori.
Eu urcam spre cer plângând...
Și un dor arzând în gând.

Stepa vieții, grea robie,
Încâlcită-n funii de păcate;
Mâini, picioare ferecate,
De viață încercate...
Se prăvăleau stâncile,
Blocându-mi cărările.
Dar nădejdea-mi era mare,
Gândul mă-nălța-n speranțe.

Pumnii am strâns; m-am ridicat;
Divinul ajutor mi-ai dat.
Striveam acum sub pași, ciulinii;
Flori de har lăsam pe urme.
Cu ruga, atingeam -Cerul -
El mi-a descătușat chinul.
M-a luat în brațe cu dor.
Pe mine!... Obosit călător!
Isus, în barca salvării m-a pus,
În siguranță să ajung - Sus!-


Toma Coca, PATTADA/14/08/2017