O, Tată, Te invoc dintre ruine:
Ruină-i viața ce-am trăit-o fără Tine!
Azi mă întorc la pieptul Tău, Iubire... .
Isus, Te chem dintre dărâmături:
Refă-mi Tu vasul inimii din cioburi,
Caleidoscopul vieții din frânturi!
O, Duh Sfânt, Te implor, fii Tu la cârmă,
Condu-mă peste valuri fără urmă,
Aruncă ancora, leag-o parâmă,
Debarcă-mă în Portul Trinitățiii,
Și ancorează-mă de Pomul Vieții
Să beau din elixirul tinereții!
Să pot trăi în dragostea dintâie,
Mireasă închinată pururi Ție,
La nunta ce se-ntinde-n veșnicie!
Amin!
Cândva, o soră văzătoare m-a „văzut” ca pe un vas zdrobit, ce mai avea doar fundul, baza...Din fericire, „Domnul este aproape de cei cu inima înfrântă și mântuie pe cei cu duhul zdrobit”(Psalmii 34:18)
Versul este pe măsura dulceții.
Har și pace!
Frumos poem, expresiv și inedit. Domnul să vă binecuvânteze!