Puiul
Autor: Costache Ioanid  |  Album: Taine  |  Tematica: Diverse
Trist
Şi singur în găoace,
Puiul galben, auriu,
A simţit într-un târziu,
Că-i stingher,
Că n-are pace.
A simţit că lumea lui,
Tot mai strâmtă,
Nu ştiu cum,
Se face. .
"Ce-o fi asta?"
Se gândi
"Cum de m-a ajuns năpasta
Să trăiesc într-o mărgică,
Într-o casă,
Tot mai strâmtă,
Tot mai mică?"
Să nu pot să-mi aflu loc,
Nici pe faţă,
Nici pe spate,
Şi să-mi crească,
După toate,
Uite,
Ce nătâng de cioc!
Ce vrei tu?
Vorbesc cu ciudă,
Eu cu ciocul,
Ca un prost"...
Însă ciocul ce s-audă?
Bate-n dreapta,
Cade-n stânga
Și-mi atârnă,
Ca o bârnă
Fără rost.
Mi-au ieşit și doi ochi mici
Ce să fac cu ei aici?
Mi-au crescut şi aripi grele
Ce să fac aici cu ele?
Iar sub pântec,
La picioare,
Se făcură nişte gheare,
Lungi, cu vârfu-ncovoiat,
Simt că-n pântec mi-au intrat...
Doamne, pentru ce mi-ai dat
Daruri care-mi sunt povară?
Şi,
Lăsat pe partea stângă,
A-nceput uşor să plângă
Puiul.
Pentru-ntâia oară...
Dar deodată,
În găoc,
Bate cineva de-afară:
Cioc, ! Cioc! Cioc!
Inima în pui se zbate,
Se-nfioară,
Cine? ...
Oare cine bate? ... .
Şi e-un tremur ca de-o vrajă
A bătut și puiu-n coajă
Uite!
Sub ciocănituri solide,
Se deschide o fereastră!
Doamne, ce privelişte măiastră!
Şi apoi, uite-acuma loc,
Unde poate să alerge,
Să se joace,
Să se culce...
Şi un glas atât de dulce,
Glas de mamă,
- Andantino...
Iată,
Îi vorbeşte,
Vino!
Şi, prin coaja de ruine,
A sărit degrabă puiul
Din bârlogul vieţii vechi,
O, acum cât e de bine,
Să ai ochi,
Să ai urechi,
Ce frumoasă e lumina!
Parc-ar vrea în piept s-o soarbă.
"Şi asta ce-i?"
"Un fir de iarbă"
"Iar acolo? ... "
"E grădina"
Și-nălțând privirea-n soare,
Puiul,
Suflet de pripas,
A bătut din aripioare,
Şi-a făcut întâiul pas.
Iar apoi,
Dup-o clipită,
A zărit lâng-un arbust,
O grăunță rumenită
Mmmm!
Da bună e la gust!
Şi colea o gâză mică
Pe un fir de busuioc
Doamne,
Ciocuşorul, totuşi,
Nu e...
Nu e rău deloc!
Dar aici, în noua ţară,
Ce s-ar fi făcut el oare,
Fără aripi,
Fără gheare,
Fără vechea lui povară,
Din căsuţa cea sihastră,
Bietul pui? ...
Fraţii mei,
Povestea lui,
Nu-i decât povestea noastră,
Cinste,
Curăţie,
Milă,
Jertfă,
Inimă umilă,
Lacrimi grele,
Bunătate,
Şi suspine după stele,
Bine,
Dar acestea toate,
Ce să faci aici cu ele?
Să fii mut ca oaia-n strungă,
Cu răbdare
(Îndelungă... .)
Să nu fugi după avere,
După nume,
Să iubeşti pe cel ce-i gata,
De-ar putea,
Să te sugrume,
Bine,
Dar acestea toate
Ce să faci cu ele-n lume?
Când sub soare
Are preţ,
Numai zâmbetul isteţ,
Numai vorbă îndrăzneaţă
Numai, paşii rari şi grei,
Numai mâna cu mănuşa,
Care trage la cenușă,
De la toţi,
Pe turta ei,
Da,
Când viaţa e-o berbuncă
Unde toţi străbat răscrucea
Şi în calea ta aruncă,
Spini şi cioburi fără număr
Tu... .
Să-ţi iei în taină crucea
Şi s-o duci umil pe umăr...
Suspinând discret,
Cuminte,
Sub scuipatul de ocară
O, Părinte
Creatorule-ndurat,
Oare pentru ce ne-ai dat
Daruri,
Care sunt povară?
Pentru ce?
Nu știi?
Aşteaptă,
Vine-o clipă
Un soroc,
Când la marginile lumii
Cineva din cer va bate...
Cioc! Cioc! Cioc!
Şi-n acest străvechi găoc
Se va face o fereastră
Către lumea cea măiastră
Şi atunci,
Frate,
Cât va fi de bine,
Să ai pieptul cu suspine
Să ai umerii cu cruce,
Să ai tâmplele cu spini,
Să ai faţa toată plină,
De a lacrimilor salbe
Doamne,
Căci acestea toate,
Se vor face aripi albe
Şi tunica de lumină,
Şi cununa de rubini,
Şi toiag de-mpărăţire,
Care ştie lumi să-nfrunte
(După cum Isus ne-a spus!)
Când ne va sclipi pe frunte,
Numele etern: Isus!


frumos
Adăugat în 09/01/2009
Frumos si... o mangaiere.
Adăugat în 21/02/2009
puiul
Versurile iti mangaie sufletul.Felicitari
Adăugat în 10/03/2009
minunata
Adăugat în 24/05/2009
minunat
Dumnezeu nu a facut nimic sa ne incurce ci sa ne ajute .toate lea facut bune la timpul si locul potrivit
Adăugat în 20/12/2009
Statistici
  • Vizualizări: 34794
  • Export PDF: 94
  • Recomandări email: 1
  • Favorită: 14
  • Comentarii: 5
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni