Suflet ceresc în trup de lut
Autor: Emanuel Hasan  |  Album: O.P.S.  |  Tematica: Binecuvântare copii
Resursa adaugata de emanuelhasan in 17/08/2017
Cine poate da viață?
Numai Domnul Dumnezeu
El, eterna dimineață
Ce-a creat sufletul meu.
El e Ziditorul lumii
Creatorul minunat
Care din tăria humii
Și pe mine m-a luat!
Trup și suflet cu iubire
Amîndouă le-a-mpletit
Prin cereasca dăruire
Tatăl meu nemărginit!
Este cineva mai mare
Sus în cer sau pe pământ
Decât Tatăl ce-n splendoare
Stă pe tronul Său cel sfânt?
Nicidecum, El e izvorul
Infinit de bucurii
El e Tatăl, Creatorul
Ce m-asteaptă-n vesnicii!
M-a creat să fiu în ceruri
Intr-o zi să cânt și eu
Cu milioanele ce-n coruri
Îl slăvesc pe El mereu!
Lut și suflet împletite
Pentru slava Celui Sfânt
Sunt de mult Lui dăruite
In viața-mi pe pământ.
Iar comoara mea cerească
Sufletul nemuritor
Stă in casa pămîntească,
Într-un vas folositor.
Din tăriile iubirii
A venit sufletul meu
Din izvorul fericirii
Care este Dumnezeu!
#
Vine ziua când comoara
Va lăsa vasul de lut
Ridicandu-se spre țara
Celui fără de-nceput!
Că din El a luat ființă
Si se-ntoarce iar in El
Prin eterna biruință
Cea dintre pământ și cer.
Dar până atunci, iubire
Daruirea lui Isus
Pân' la marea revenire
A sufletului meu sus!

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 3963
  • Export PDF: 5
  • Favorită: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni