Să plângi amar Egiptul, dorind din nou robia...?
Să nu te mai uimească în noapte-un Stâlp de foc
Și nici un Nor de ploaie stând prin pustiu în loc?
Ce trist e Domnul Păcii când lepezi bucuria!

Să plângi după mâncarea culeasă din gunoaie...?
Să nu mai vrei nici mana vărsată din prisos,
Nici apa izvorâtă din Stânca ce-i Hristos?
Ce trist e Domnul Vieții când duhul ți se-ndoaie!

Să plângi... Nu-i asta vina, când lacrima te-nfrânge
De dor după Cetatea Eternă, după Rai.
Dar ție îți stă gândul la ce-ai avut și n-ai...
Ce trist e Domnul Slavei... Privește-L cum te plânge!