Fericit e omul care
La sfatul celor răi nu merge,
Nu se duce pe-a lor cale,
Nici cu cei fărădelege.

Ci-și găsește-a lui plăcere
Ziua, noaptea-n Legea sfântă,
Cugetând mereu la ele
Cuvintele spre cer l-avântă.

E-un pom sădit lângă izvor
Ce-și dă rodul la vremea lui
Frunzele-i nicicând nu mor,
Totul închină Domnului.

Dar toți cei răi sunt ca pleava
Pe care-o spulberă vântul,
Capul sus nu-l pot ținea,
Căci aspru-i judecă Sfântul.

Calea celor neprihăniți
Cunoscută e de Domnul,
Dar păcătoșii, osândiți
Vor fi tăiați precum e pomul.