De-aș fi știut...

De-aș fi știut de la început
Că tot ce-i azi, mâine-i trecut...
De-aș fi știut că vremea trece,
Cu ea și a mea tinerețe,
Ți-aș fi cerut ca să mă nasc
O frumoasă floare de mac,
În soare să stau, să înfloresc,
În ochii Tăi frumos să cresc.

Sau, să mă fi născut un brad:
De sus să privesc râul în vad...
Veșnic verde, măreț, înalt,
Chiar pin să mă fi lăsat.
Dar m-ai făcut un pământean,
Bătut mereu de furtună-n lan.
Căldura când mă năpădește,
Fântâna inimii secătuiește.

Iar eu mereu pe la răscruci
Căutând izvoare cu ape dulci.
De-aș fi știut că anii trec,
Haina bătrâneții îmbrac,
Ți-aș fi cerut să mă faci crin
Să-Ți parfumez cerul senin;
O iasomie, un trandafir,
Un toporaș, al ierbii fir.

Dar viața nu este așa,
Nu mi-a spus că e și moartea.
Și anii trec... și trec... se duc...
În urmă rămâne... uitat loc
Între amintirii prăfuite,
Albumele îngălbenite
Și rânduri ce abia le vezi,
Scrise cândva în tinereți.

Multe Isuse nu am știut,
De lumea-n care m-am născut,
Dar, trăiesc după al Tău cuvânt,
Eu, trist călător pe pământ.
Îți mulțumesc pentru tot,
Spre Tine urc cât încă pot,
Iar când fi-va ultima zi,
Nu mă uita, du-mă în veșnicii!



TOMA COCA, ALGHERO/30/08/2017