Divină Iubire, fiori îmi aduci
Și sufletu-mi freamătă-n matcă,
Cutremură astăzi ca iarba în lunci,
Precum pe oceane o barcă.

Nu-i unul nici valul, nici vântul, Tu știi,
Mulțime se-avântă spre mine,
Ca vulturii nopții, în ceasuri târzii,
Roiesc pe deasupra, știi bine.

Mă vor în derivă, căzut la pământ,
Ei nu știu că Tu-mi ești salvarea,
Umila-mi ființă, în Duhul cel Sfânt,
Găsit-a demult desfătarea.

Când grea este crucea și plâng neștiut,
Când sufletul vrea mângâiere,
Din cerul înalt, Tu cobori nevăzut
Și-mi dai întreită putere.

Eu stiu, înțeleg, ca să urc pe-nălțimi,
Umblarea nu poate fi lină,
Mai cad, mă ridici cu ai Tăi heruvimi,
Ce-n grabă suspinu-mi alină.

În inimă-mi lași noi speranțe, îmi spui,
Să nu las ca răul să-nvingă,
Cu cât mă smeresc, cu atât Tu mă sui,
Conduci din a vieții carlingă.

Iar dacă Tu ești veghetor pe-al meu drum,
De ce să mă tem Doamne oare?
În groapa cu lei dac-aş fi chiar acum,
Tu dai și de-acolo salvare!

Rămâi dar cu mine, Tu, Om-Dumnezeu,
Pe piscuri sau jos în vâltoare,
Cu Tine mi-e bine oricât mi-e de greu,
Fiorul iubirii mă doare.

Și gându-mi înalț peste vremi de calvar
Și norii-i alung din privire,
Credința-mi dă aripi să trec de hotar
Și văd o Mireasă și-un Mire...

Divină Iubire, fiori îmi aduci
Și sufletu-mi freamătă tare,
Susură candid ca gângur de prunci,
Când Tu spui duios: "Ai răbdare!"

01/09/17, Barcelona-Lucica Boltasu