Aud galop de cai apocaliptici,
Sub pașii mei simt sânge, sub călcâi!
Prin crengi stă jos un sfânt pândit de critici
Și-un orb ce-a fost clar-văzător întâi.

Și morți arzând, cadavre putrezinde,
Pe cer furtuni de nori stâncoși și grei,
Un murmur surd de tremur din morminte,
Vibrează lung sub răcnete de lei.

Respir cu greu miros de carne vie
Și văd fugind, pe jumătate morți,
Se-ascund prin stânci, prin gropi și în sicrie,
Tâlhari și robi, curvari și regi și hoți.

Copii, părinți și vârstnici laolaltă,
Creștini, atei, religii infinit,
`Cercând cu toți să fugă de răsplată,
De ziua grea ce-n urmă a venit!

Atâți cerșesc o clipă când să creadă
Că-n trup, Hristos, să moară a venit!
Să stea-n genunchi, la crucea Lui să cadă,
Să ierte tot la toți ce le-au greșit!

Să nască prunci ce-au fost uciși în pântec,
S-ajute frați ce-n lipsă au trăit,
Familii vor, trăind în armonie,
Să uite ura, războiul neoprit!

Dar nu mai pot! E clipa prea târzie
Când toți cunosc ce trebuia făcut,
Când cei călduți în clocot vor să fie,
Iar cei sătui nimic să fi avut!

Atâta plâns și vaiete-n furtună,
Și mulți ce-ar vrea să nu se fi hrănit,
Purtând pe cap a vorbelor cunună,
Al urii fruct ca focul neoprit!

Și câți mai sunt și critici și fățarnici,
Cei nesupuși și greu de mulțumit,
Cei ne-mblânziți și la mânie grabnici,
Înșelători și mulți dezbinători murind...

O zi de foc, pelin și disperare,
Când cei pășind pe lângă calea-ngustă,
Vor plânge greu, vor suspina spre zare,
Cu lacrimi reci ce-n veci nu se mai uscă.