De n-ar fi har aș fi departe,
Nu L-aș cunoaște pe Hristos,
Aș rătăci pe căi deșarte
Cu viață fără de folos.

De n-ar fi har aș fi în noapte
Întunecat de amăgiri,
Aș asculta viclene șoapte
Robit de false tălmăciri.

De n-ar fi har aș da pe linte
Prețiosul drept de-ntâi născut,
Aș fi doar certuri de cuvinte,
Pe Domnul nu L-aș fi crezut!

Aș fi aramă sunătoare,
Gonit în noapte de păreri,
Aș fi lipsit de sfântul Soare,
Fără nădejde în dureri,

Aș fi o apă tulburată,
Trântit pe jos de orice vânt,
Aș fi povara greu purtată
De frații sfinți de pe Pământ.

De n-ar fi har aș fi ca zgura
În adunarea Celui sfânt,
Pelinul ce-i purtat de ura
Și de păcatul de mormânt.

De n-ar fi har aș fi un Saul
Ce prigonește pe Hristos,
L-aș răstigni pe Cel din staul,
Aș fi soborul nemilos!

Aș fi pironul ce străpunge
Preasfânta Mână pe Calvar,
Aș fi suflarea ce distruge,
Dar sunt ce sunt căci este har!

Sunt izbăvit de Mâna sfântă
Ce-a fost străpunsă de Pilat.
I-am vrut și eu atunci osândă,
Însă, prin har, El m-a iertat!

I-am vrut osânda în umblare,
Când pasul meu a scris păcat,
Dar am primit eliberare,
Prin har, de orice lanț purtat!

Sunt fiu de cer și nu pedeapsă,
Sunt cer senin, nu cer de jar,
Am fost ales și pus în casă
Ca azi să știu că este har!

Și numai harul sfânt mă ține
Când mă pândește cel căzut
Și vrea să piardă tot ce-i bine
Din ochii mei ce Te-au văzut!

De n-ar fi har aș fi o pradă
În calea îngerilor răi,
Dar Tu veghezi ca să nu cadă,
Isuse sfânt, copiii Tăi!

De n-ar fi har aș fi tristețe,
Aș fi deșert în piept greoi,
Dar Tu spui umbrelor răzlețe
Să se abată de la noi.

De n-ar fi har aș fi pe cruce
Pentru păcatul ce-am făcut!
Și solii către iad m-ar duce
Când nici nu Te-aș fi cunoscut...

Dar Tu Ești Mielul dat să moară
Ca eu, prin har, să Te slujesc,
Să părăsesc a mea povară,
Iar când aștept să nu cârtesc,

Să nu mă leg de clevetire,
Iar lanțul urii să nu port,
Să nu urzesc împotrivire
Când Tu lași milă celui mort.

Să nu mă țin de legi și basme
În casa Ta de pe Pământ,
Și a deșertului fantasme
Ce vor usca al Tău Cuvânt,

Ci să trăiesc cu mulțumire
Și cu nădejde tot ce sunt.
Căci am, prin harul Tău, iubire,
Cât sunt supus și Te ascult!

Ce har să fiu iubit de Tine,
Să fiu ales, răscumpărat
Și ajutat să fac ce-i bine!
Ce har să fiu un rob iertat!

Ce har să cad în rugăciune,
Să mă căiesc de răul meu,
Să pot tot gândul meu a-Ți spune,
Să cred în Tine, Dumnezeu!

Ce har să-Ți am în suflet glasul
Și mâna Ta să-mi fie scut,
Să îmi arate-n viață pasul!
Ce har ceresc am cunoscut!

Îți mulțumesc, Isus, de harul
Ce mi l-ai dat din brațul Tău!
Îți mulțumesc că Ești hotarul
Dintre biserică și rău!

Îndreaptă-ne pe toți, Stăpâne,
Prin harul sfânt, nemeritat,
Către Cuvântul ce rămâne
În veci cărarea de urmat!

Îndreaptă-ne privirea, Tată,
Spre slava Ta pe nori venind,
Să nu ne temem când așteaptă
Cel rău copiii Tăi, pândind!

Să nu ne temem când adună
Mulțimi de oști cum n-au mai fost
Să facă inima să spună:
„Credința sfântă n-are rost.”

Căci nu suntem a nopții pradă,
O jertfă morții pe altar!
În lumea rea, ce stă să cadă,
Am fi astfel de n-ar fi har.

Dar noi suntem păziți în Tine
În lumea plină de nevoi.
Ne poartă două Mâini divine
Ce lasă harul peste noi.

De n-ar fi har, am fi departe,
Nu L-am cunoaște pe Hristos.
Dar slavă milei preaînalte
Căci ne-a dat har! Ne-a dat folos!