Când mi se coboară îngerii şi-mi scaldă
Inima umbrită şi-n tăceri culcată
Dinspre veşnicie mă cuprinde caldă
Singura iubire ce s-a dat vreodată.

Ochiul mi se-nchide şi-mi sporeşte iară
Gura în cuvinte puse pentru cină
Cade la răstimpuri lacrimă de vară
Împletind în gene fire de lumină.

Până nu se naşte singurul ce ştie
Să mă dăruiască şi să mă alinte
Toata rugăciunea-i o făclie vie
Până nu se naşte Cel de mai ’nainte.

Când mi se cobora îngerii să vadă
Inima de poate-n răsărit să iasă
Risipiţi în palme fluturi de zăpadă
Au rămas acolo înflorind o casă.

(22.04.2004)