Pilda vierilor
Autor: Ioan Vasiu  |  Album: zbor spre lumina 2  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de ioanraul in 14/09/2017
Motto: ""De aceea vă spun că Împărăția lui Dumnezeu va fi luată de la voi,
și va fi dată unui neam, care va aduce roadele cuvenite."" Matei 21:43.

Isus a mai spus o pildă
Despre care-n Scripturi scrie,
Cu gospodaru-acela care
Și-a sădit cu drag o vie.

A îngrădit-o cu un gard
Și a săpat un teasc în ea;
A zidit chiar și un turn -
Adăpost în vreme rea.

Apoi a dat-o unor vieri
La început de primăvară
Ca să o lucreze-n parte -
El plecând în altă țară.

Cum roadele au fost bogate,
Când vierii le-au cules
Și-a trimis robii să-și ia
Partea lui, după înțeles.

Dar viclenii lucrători
S-au dovedit tâlhari și hoți,
Că au pus mâna pe ei
Și i-au omorât pe toți.

A trimis atunci stăpânul
Mai mulți robi, cu același țel;
Însă odată ajunși în vie
Au pățit și ei la fel.

Și-a trimis la urmă fiul -
Ca un semn de-mpăciuire,
Zicându-și că-l vor primi
Cu cinste și prețuire.

Când au văzut că vine fiul
Lucrătorii au hotărât
Să-l scoat-afară din vie,
Și apoi l-au omorât.

Vai, lucrători înșelători,
Ce faptă crudă și nedreaptă!
Știți - când va veni Stăpânul -
Ce pedeapsă vă așteaptă?

El v-a pus în via Lui
Să fiți vrednici lucrători;
Voi în loc de vrednicie
V-ați arătat înșelători.

El v-a dat pentru lucrare
Via Lui cu rod ales...
Însă voi n-ați vrut să-i dați
Partea Lui, după înțeles.

El v-a ales cu bunătate
Să lucrați în via sfântă,
Dar felu-n care ați lucrat
Îngrozește și-nspăimântă.

El v-a dat ogorul Lui,
Via Lui cu rod bogat...
Voi i-ați omorât trimișii
Și nimica nu i-ați dat.

El v-a lăsat-o s-o lucrați,
Dar, când v-a cerut datoria
Voi I-ați omorât și Fiul
Ca să vă rămână via.

Chiar și-n ziua de odihnă
V-a dat dreptul să lucrați;
Dar nici din câștigu-acesta,
Partea n-ați vrut să I-o dați.

În via Lui Stăpânu' avea
Cele mai alese vițe;
Însă prin lucrarea voastră
Au rămas doar rămășițe.

Că voi, via ați lucrat-o
Spre câștig, cu-nșelăciuni,
Și-i mai multă aguridă
Decât struguri dulci și buni.

De-aceea Însuși Stăpânul
Va veni - toți știm că vine -
Să-Și ia partea Lui de rod
Și să dea ce se cuvine.

Va veni Însuși Stăpânul
Ca să-și primenească via,
Și va plăti după dreptate
Fiecărui, datoria. Amin!


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1724
  • Export PDF: 10
Opțiuni