În neguri de timp mă voi duce, curând voi sfârși poposirea,
În mine nimic nu străluce, umilă mi-e însăși privirea,
Nu am ce să-nalț cu trufie, sunt nimic, o scânteie, un rob,
Doar mâinile-n rugă să-mi fie, cuvintele-Ți sfinte să-Ți sorb.

Tu-mi știi-ncrâncenarea Rabuni, cunoști, Te-am ales Domn al meu,
Își plâng adormirea străbunii, căci mulți n-au avut harul Tău,
De-aceea eu lupt cu-ndârjire să spun despre milă, iertare,
Când spun: "Dumnezeu e iubire!", şi cerul străluce mai tare!

Zâmbește natura întreagă ştiind că în mână o ții,
O tainică lege ne leagă, precum pe părinți de copii,
Tu țeşi nevăzute istorii în care ne-aşezi rând pe rând,
Pășim prin eșecuri sau glorii, cu lacrimi în ochi sau râzând.

Doresc ca în scurta-mi trăire, să las pe pământ armonii,
Mireasmă de crin, fericire, când spun tuturor c-ai să vii,
Căci Tu ești soluția, Isuse, oricât ar fi viața de grea,
Ce-ai vrut să transmiți, au fost spuse, în toate să faci voia Ta!

În Sfânta Scriptură lași totul și Lege și Har, un întreg,
Din suflet făcut-ai chivotul, ce-mi spune Cuvântul s-aleg,
Iar eu, cu iubire și teamă, cu milă și dragoste sfântă,
Mulțimii îi spun să ia seamă ce Biblia de veacuri cuvântă.

Căci vremea plecării e-aproape, curând vom sfârși alergarea,
Sub brazda cea rece ne-ngroape, acol' va rămâne doar sarea,
Dar duhul umplut de Lumină urca-va la Tatăl Preasfânt,
O floare în marea grădină, în mări de cristal strălucind.

În neguri de vreme lăsat, uitat într-un colț prăfuit,
Un chip de-anotimpuri brăzdat, o vorbă îți spune șoptit:
"Te-apropie de Domnul acum, cât încă e har pe pământ,
Croiește-ți prin crez un alt drum și fă azi cu El legământ!"

Ce bine-i să stai lângă Domnul! Atât aș mai vrea, cât trăiesc,
Să nu lași să-i prindă iar somnul, pe toți cei ce slova-mi citesc,
De-oi pleca pe tărâmuri promise, nu-i uita Doamne Tată nicicând,
Duhul Tău și cuvintele scrise, să-i transforme pe toți, rând pe rând.

17/09/17, Barcelona-Lucica Boltasu