Suflare este omul
Ca umbra pe pământ
Ca nor se risipeşte
Viaţa şi-a lui gând.

Comori dacă ar strânge
De el s-ar frământa
Nimic nu sunt ‘nainte
Doamne ‘naintea Ta.

Sunt ca şi o lăcustă
Aşa de izgonit
O, Doamne, mă ajută
De ce m-ai părăsit?

Sufletul meu suspină
La Tine mâna întind
Aştept raza-Ţi senină
Să pot să Te cuprind.

Călăuzeşte-mi calea
Fii Doamne adăpost
Tu să îmi faci cărarea
În viaţa mea cu rost.