M-a întocmit cu bucurie după chipul Său ceresc!
Autor: Florența Sărmășan  |  Album: Te port în inima mea!  |  Tematica: Laudă și închinare
Resursa adaugata de florenta.sarmasan in 21/09/2017
M-a întocmit cu bucurie după chipul Său ceresc!


Peste toate stăpâneşte
Domnul meu, cel preaiubit
Şi toate le pregăteşte
Ca eu să fiu fericit.

M-a întocmit cu bucurie
După chipul Său ceresc,
Cu El să fiu pe vecie
Numai pe El să-L iubesc.

El mi-a dat întreg pământul,
Cerul, de vreau e al meu
Mi-a îndreptat inima, gândul,
Cu El ca să fiu mereu.

Sunt al Lui şi mă iubeşte
Dar, deloc nu sunt scutit:
Când greşesc, mă pedepseşte,
Mă face să fiu smerit.

Îl respect şi-mi este teamă.
E puternic şi gelos,
Şi la toate El ia seamă,
Domnul meu cel glorios.

Pururea cu El voi fii;
Tot ce-mi spune, împlinesc;
Vrea s-ajung în veşnicii,
La Ceruri, să stăpânesc.

Amin

Câmpia Turzii, 24 august 2017
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 923
  • Export PDF: 5
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni